Ministrul de Interne Marcel Vela a atins marți subiectul lucrătorilor români sezonieri care au plecat la muncă în zonele de risc din străinătate care se aflau sub carantină. Ministrul îi acuză pe edilii PSD din acele zone că ar fi prezentat sute de declarații că oamenii respectivi erau neinfectați și puteau pleca la muncă în străinătate.
Afirmațiile lui Marcel Vela despre românii plecați la muncă în zonele de risc
„V-am explicat și atunci, ei nu au folosit drumurile publice pe care erau instituite filtre la momentul respectiv. În urma cercetărilor efectuate, ei au trecut prin zone care nu țineau de zona de trasee publice, unde conform legii erau filtre și puteau verifica cine trece și cine nu trece, au trecut prin extravilanul localității, prin zone care nu puteau fi controlate. Motiv pentru care am luat imediat măsuri pentru a vedea aceste posibile încălcări ale regulilor de carantinare. Am folosit chiar drone la vremea respectivă, după ce s-a întâmplat acest caz. Dar cazul respectiv a fost generat și de alte motive, strict administrativ-locale. Așa cum știți, este un dosar pe rol, nu mă pronunț asupra vinovăției, dar un primar, care este coleg cu domnii senatori care mă acuză acum de asemenea chestiuni, avea peste 100 de declarații, de adeverințe, prin care adeverea că oamenii sunt sănătoși, că pot să plece la muncă în străinătate… Aceste lucruri domnii senatori văd că nu le-au expus”, a declarat Vela.
Moțiunea simplă, depusă de social-democrați „Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie”, este dezbătută, marți după-amiază, în plenul Senatului.
Semnatarii moțiunii îi cer ministrului de Interne „să plece” de la conducerea acestui minister pentru că prin ordonanţele militare emise a fost luat „un lung şir de decizii contradictorii” şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat.
Conform acestora, structurile pe care le-a condus Marcel Vela „nu au pregătit ţara pentru pandemie, pentru că au minimalizat riscul de pandemie în pofida avertizărilor OMS (…), nu s-au ocupat de achiziţionarea echipamentelor de protecţie pentru personalul medical şi nu au achiziţionat la timp teste şi aparatură de testare pentru noul coronavirus”.